Comunicat de presă
Transparency International Romania salută adoptarea Strategiei Naţionale Anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pentru perioada 2008-2010, în şedinţa Guvernului din data de 4 iunie 2008, şi apreciază că aceasta reprezintă un demers firesc pentru domeniul administraţiei publice, după aprobarea Planul de acţiune pentru îndeplinirea condiţionalităţilor.
Adoptarea unor Planuri de Acţiune Sectoriale pentru administraţia publică este de natură să contribuie la obţinerea unor rezultate concrete, ca urmare a derulării unor acţiuni specifice, adaptate necesităţilor particulare ale fiecărui sector abordat. În acest context Transparency International Romania atrage atenţia că simpla adoptare a acestei Strategii în domeniul administraţiei nu este suficientă pentru reducerea corupţiei şi pentru îndeplinirea angajamentelor asumate. Măsura succesului Strategiei va fi dată numai de rezultatele concrete obţinute ca urmare a implementării efective a măsurilor stipulate în cadrul acestora.
Transparency International Romania solicită autorităţilor competente să trateze cu maximă seriozitate implementarea şi monitorizarea fiecăreia dintre acţiunile propuse, şi să dea dovadă de responsabilitate în adoptarea deciziilor pe care acestea le presupun.
Transparency International România consideră că, pentru continuarea eforturilor de luptă împotriva corupţiei şi pentru îndeplinirea angajamentelor asumate, România are nevoie de o Strategie Naţională Anticorupţie, care să cuprindă măsuri pentru toate sectoarele vulnerabile.
În acest context, Transparency International România atrage atenţia că România nu mai are o astfel de Strategie de la sfârşitul anului 2007, când a expirat SNA II, şi solicită ca prezenta Strategie în domeniul administraţiei să fie completată în ceea ce priveşte celelalte domenii vulnerabile: justiţie, mediu de afaceri, finanţarea partidelor politice, precum şi în privinţa utilizării fondurilor structurale, în cadrul unui document cadru de politica publică care să constiuie Strategia Naţională Anticorupţie III. Totodată, Transparency International România arată că, datorită decalajului apărut în elaborarea şi adoptarea SNA III, aceasta va trebui să aibă în vedere perioada 2009-2012, şi nu 2008-2011.
Persoana de contact:
Iulia Coşpănaru, TI Romania
(iulia@transparency.org.ro).
acasa
Tipareşte aceasta pagina
TI Romania