Ghid de bune practici pentru mediul de afaceri
Combaterea corupţiei prin sancţiuni pentru conduită neconformă Primul pas în a determina combaterea corupției în afaceri este de a preciza în mod clar ce se așteaptă de la companii și reprezentanții acestora. Un standard de integritate, la care companiile și reprezentanții acestora să adere, servește drept criteriu obiectiv de evaluare a performanței în afaceri. Acest standard de integritate poate căpăta caracter de lege (în sectorul public), poate deveni cod de conduită pentru partenerii de afaceri (în sectorul privat), poate lua forma unei recomandări de bună practică (în societatea civilă) sau poate lua diverse alte forme agreate de cele trei sectoare. O abordare anticorupție care utilizează doar sancțiuni este insuficientă, motiv pentru care stakeholderii ar trebui să aplice o abordare complementară care să ridice nu numai costurile financiare, sociale și psihologice ale corupției, dar și beneficiile celor care rămân/devin integrii. Asemănător abordării sancțiunilor, este important a crește nu numai beneficiile financiare, ci și beneficiile sociale și psihologice atunci când se aplică stimulente. Beneficiile financiare includ toate recompensele financiare pe care reprezentantul unei companii se așteaptă să le obțină pentru respectarea/ alinierea la standardele de integritate. Majoritatea beneficiilor financiare din partea stakeholderilor externi afectează compania în ansamblu, de exemplu, statutul de a fi furnizor preferat. Beneficiile sociale apar de obicei din recunoașterea și laudele aduse de colegi, prieteni, parteneri sau de către alte organizații publice.
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy MTkwODU3