Optiuni valorice pentru un mediu antreprenorial integru - Raport de cercetare
19 adoptă decizii corecte, viitoare deciziile luate de organizație vor fi tot corecte. Asigurarea continuității acestui proces fundamentează o relație reciprocă între încredere și justiție organizațională. În plus, cercetările menționate în cadrul raportului analizat aici au arătat că: (a) justiția procedurală este cel mai puternic predictor al încrederii organizaționale; (2) existența unei relații pozitive între angajat și șef (manager) poate duce consolidarea unui capital de încredere în organizație. Pe de altă parte, încrederea totală (orbească, absolută) este de cele mai multe ori dăunătoare. De aceea este necesar/ sănătos să existe o anumită cantitate de neîncredere. Mai direct, un reziduu de neîncredere reprezintă o componentă funcțională ce contribuie la menținerea unui nivel rezonabil de responsabilitate administrativă (la nivel de instituție, companie, sector economic). De un nivel așa-zis optim de încredere depinde dezvoltarea culturii politice și juridice (a unei țări, sistem) - și astfel se explică de ce unele organizațiile par a fi de încredere, în timp ce altele nu. Până la urmă, este o chestiune de reflectare a unor experiențe personale și/ sau sociale (cerc de prieteni, cunoștințe, parteneri de afaceri, actori de pe piață) – dar și de poziționare (în contextul formării unor reprezentări sociale). În fine, un studiu 13 asupra managerului român (eșantion – 110 persoane), realizat în perioada 2009-2011, ne dezvăluie următorul tablou: Trăsături și valori îmbrățișate: • combativitate - ambiţios şi energic; • calmitate , prudență - destul de calm şi de prudent; • încredere - încrezător în sine, • pragmatism - orientat spre rezultate; Defecte/ trăsături negative: • nerăbdare - se simte provocat de problemele curente şi mai puţin de obţinerea unei performanţe pe termen lung; • deficit de lidership - Nu prea ştie să-şi motiveze subordonaţii; • control excesiv - are tendinţa să-i controleze peste măsură; Alte aspecte relevante: • Când sunt stresaţi şi obosiţi, managerii români sunt mai charismatici; 13 Sursa: Result Developement - "Cum gândesc managerii români?" (pentru conformitate, o prezentare sintetică a rezultatelor poate fi consultată aici : http://www.slideshare.net/cristina_result/result-studiu-cum-gandesc-managerii-romani-20092011 ).
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy MTkwODU3