Optiuni valorice pentru un mediu antreprenorial integru - Raport de cercetare
33 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI Companiile românești intervievate se află într-un stadiu incipient de conștientizare a unor valori (integritate și etică în afaceri, transparență, loialitate față de parteneri, încredere între angajați și management, prevenție față de corupție etc.) poate și dintr-un motiv aparent utilitar, uneori cuprins în sintagma: la ce bun să am valori dacă nu am profit/ nu-mi merge bine afacerea? Numai că între perfomanță și celelalte valori etice există interdependențe strânse, pentru că prosperitatea apare într-un mediu propice, bazat pe integritate și respectare a legii; Dacă în cazul companiilor multinaționale/ cu capital preponderent străin problematica valorilor este mai cunoscută (pentru că trăim într-o societate globalizată, valorile circulând de la centru la periferie, conform paradigmei lui I. Wallerstein), în firmele mici abordările axiologice sunt relativ sporadice; Este necesar să se promoveze rolul transparenței și al averizării de integritate și la nivelul companiilor – chiar dacă mulți dintre antreprenori cred că statul este responsabil cu aceste probleme; Este posibil ca opțiunile legaliste să primeze în raport cu cele informale, cutumiare – lucru explicabil, având în vedere compoziția agendei media (arestări, scandaluri de corupție, „tunuri” date de afaceriștii de „carton” etc.); Ambiguitatea aderării la unele opțiuni valorice reprezintă un semnal că mediul de afaceri românesc este oarecum confuz după trecerea prin criza economico-socială de acum câțiva ani; Este necesară o îmbogățire a cunoașterii în legătură cu tema propusă prin acest sondaj, atât din perspectiva asigurării sustenabilității demersului investigativ, cât și în contextul valorificării oportunităților create (de exemplu, prin studii calitative pot fi derulate cercetări pannel pentru a surprinde evoluția valorilor și mentalităților prezente în societate, respectiv în mediul de afaceri românesc).
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy MTkwODU3