Optiuni valorice pentru un mediu antreprenorial integru - Raport de cercetare

11 mecanisme/ procese/ practici în domeniul eticii, integrității, conformității și responsabilității era, mai degrabă, rezultatul prezenţei companiilor străine - şi nu al conştientizării nevoii de integritate (de către actorii locali). Astfel, din cele 631 de companii, numai 117 aveau un cod de etică, în timp ce restul de 514, adică 81.5% din totalul firmelor analizate, nu dovedeau un interes aparte pentru un mod mai responsabil de a face afaceri. Corelat cu acest stadiu incipient de instituţionalizare a eticii, studiul menționat a constatat un nivel extrem de scăzut de transparenţă organizaţională. Astfel, un procent de 64% (din cele 631 de firme cuprinse în eșantion) nu oferă suficientă transparență în legătură cu informațiile care, potrivit legii, ar trebuie să aibă caracter public. În ceea ce privește existența codurilor de etică în cadrul entităților economice, s-a constatat că prezenţa codurilor de etică în mediul de afaceri românesc este specifică numai firmelor cu capital străin care operează pe piața românească (existența codurilor se datorează în cea mai mare măsură acestora). Astfel, din totalul firmelor care aveau coduri de etică postate pe pagina web, cvasi-majoritatea (86%) erau cu capital străin şi numai 5% - cu capital exclusiv românesc. În concluzie, se pare că firmele cu capital străin stau la baza apariţiei acestui fenomen în mediul de afaceri românesc. Cu toate acestea, una dintre cele mai valoroase concluzii ale studiului de referință este aceea că între cifra de afaceri şi prezenţa codurilor de etică există o corelaţie directă (altfel spus, cu cât cifra de afaceri a companiilor este mai mare, cu atât prezenţa unui cod de etică este mai probabilă). O posibilă explicație este aceea că, în general, firmele cu o performanţă financiară mai bună vor încerca întotdeauna să-şi conserve/ apere investiţiile şi performanţa. În fine, în perioada de referință (2011, anul elaborării cercetării) s-a constatat că problema responsabilităţii unei companii se pune preponderent în termeni juridici – și mai puţin în termeni etici. O analiză calitativă derulată în cadrul studiului a arătat că majoritatea codurilor pe care firmele le-au dezvoltat sunt coduri de conduită profesională, având foarte puţin de-a face cu latura morală și comportamentală. Strategia națională anticorupție pe perioada 2016-2020 9 semnelează, de altfel, necesitatea intensificării eforturilor de consolidare a integrității în mediul de afaceri , inclusiv în întreprinderile publice, mai ales prin: implementarea unui plan de integritate, dezvoltarea și aplicarea codului etic al companiei, instituirea de mecanisme pentru protecția avertizorilor în interes public, aplicarea măsurilor preventive pentru funcțiile sensibile și a mecanismelor de tratare a incidentelor de integritate. 9 Pentru conformitate, vezi Hotărârea Guvernului nr. 583/2016 p rivind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2016-2020, a seturilor de indicatori de performanță , a riscurilor asociate obiectivelor și măsurilor din strategie și a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparență instituțională și de prevenire a corupției, a indicatorilor de evaluare, precum și a standardelor de publicare a informațiilor de interes public ( http://www.just.ro/publicarea-formei-revizuite-a-proiectului-strategiei- nationale-anticoruptie-2016-2020/ ) .

RkJQdWJsaXNoZXIy MTkwODU3