Raport Monitorizare

7  Pregătirea și semnarea Pactelor de Integritate ca instrument de control civil în achizițiile publice derulate în proiecte finanțate din fonduri europene.  Stabilirea strategiei de monitorizare  Monitorizarea procedurilor de achiziție publică  Monitorizarea implementării contractelor de achiziție publică  Diseminare și advocacy cu privire la rezultatele monitorizării  Inovare și utilizarea lecțiilor învățate pentru politici publice mai bune în domeniul achizițiilor publice 1.2. Pactul de integritate Pactele de Integritate sunt un instrument dezvoltat de Transparency International pentru a sprijini guvernele, operatorii economici și societatea civilă în eforturile de combatere a corupției. În cadrul inițiativei DG REGIO rolul lor este de a salvgarda fondurile europene împotriva fraudelor și a corupției, fiind un instrument de creștere a transparenței și responsabilității, îmbunătățire a condițiilor de concurență și creștere a eficienței cheltuirii fondurilor publice, creștere a nivelului de încredere în instituțiile publice. Pactele îmbracă de obicei forma unui acord între autoritatea contractantă și ofertanți în cazul unei proceduri de achiziție publică, prin care părțile se angajează că se vor abține de la a oferi mită, de a influența în vreun fel procesul, de la extorcare de fonduri și alte practici corupte, pe durata desfășurării procedurii de achiziție și a contractului. Pactele de Integritate includ de asemenea și un sistem de monitorizare independent coordonat de organizații ale societății civile. O dată semnate, Pactele nu se rezumă numai la angajamentul declarat de a descuraja orice acte de corupție. Ele prevăd și o serie de măsuri care sporesc gradul de transparență, îngreunând astfel, în mod efectiv, abaterea de la regulile stabilite. Astfel se permite o mai bună monitorizare a procesului de atribuire a contractelor, dar și a executării acestora, prin intermediul societății civile. În acest sens, monitorul independent îndeplinește un rol esențial, urmărind îndeaproape toate etapele procedurii de atribuire și implementare a contractului și semnalând eventualele nereguli. Pactele de Integritate contribuie la reducerea riscului de corupție, prin asumarea angajamentului unei conduite integre de către instituțiile publice și mediul de afaceri, dar și prin implicarea informală a societății civile cu expertiză în procesul de monitorizare a achizițiilor publice. Toate constatările, concluziile și recomandările prezentului raport se bazează pe:  consultarea factorilor interesați, în special cei din societatea civilă  studiul critic al documentelor furnizate de autoritatea contractantă  expertiza solidă a echipei de monitorizare în domeniul achizițiilor publice și al cadastrului. Angajamente Monitorizare Angajamente Printre beneficiile pe care un astfel de instrument le aduce semnatarilor, atât instituții publice cât și companii, se numără:  creșterea încrederii publice în entitățile semnatare;  derularea de proiecte de calitate la costuri competitive;  îmbunătățirea procesului de achiziții publice.

RkJQdWJsaXNoZXIy MTkwODU3