Conceput în baza principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, statul de drept este guvernat de trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Potrivit acestui principiu, niciuna dintre cele trei nu prevalează asupra celeilalte, nu se subordonează una alteia şi nu îşi asumă prerogative specifice celorlalte.
Justiţia reprezintă una dintre aceste trei puteri fundamentale într-un stat democratic modern şi cuprinde totalitatea instanţelor judecătoreşti. în România, instanţa supremă este înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării, garantării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii. Acestea judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum şi orice alte alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.
In acest sens, se instituie organizarea judiciară a instanţelor judecătoreşti, care are ca finalitate tocmai asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale individuale consacrate de Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi garantarea respectării Constituţiei naţionale şi a legilor ţării.
In cadrul instanţelor de judecată, un rol important în înfăptuirea justiţiei îl deţine personalul auxiliar din justiţie. Potrivit art. 1 din Legea nr. 567/2004, "în înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru judecători şi procurori, competenţa acestei categorii de personal şi îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin jucând un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea".