www.opriticodurile.ro

stop@opriticodurile.ro

 +4 021 317 71 70

 

Comunicat de presa

În finalul unei experiente marcate de eşecul eforturilor noastre de a convigne statul român, la nivelul diverselor sale structuri „democratice”, că procesul adoptării noilor coduri presupune respectarea unor principii democratice majore, reafirmăm aceste principii, subliniind totodată situaţiile în care ele au fost încălcate:

  • Prevederile legale nu pot fi subiect de discuţie şi, cu atât mai puţin, de negociere; ele sunt opozabile aleşilor neamului la fel de mult ca şi simplului cetăţean
  • Proiectele de coduri, indiferent dacă provin de la Guvern ori de la Parlament, au nevoie de studii de impact pentru a se vedea dacă Româniaare resursele materiale si umane pentru a le pune în practică (în condiţiile în care 1400 de magistraţi se pregătesc să părăsească sistemul „proaspăt reformat”)
  • Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, deşi reprezintă cea mai puţin democratică formă de promovare a unor texte de lege, este preferată atât de către Guvern cât şi de către Preşedinţie şi Parlament
  • Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului pe un proiect al Parlamentului! O premieră absolută în domeniul legislativ românesc a cărei noutate este că decredibilizează chiar instituţia angajării răspunderii, prin similitudini cu procedura revolută a consensului de „largă respiraţie naţională”
  • Guvernul care, deşi şi-a retras proiectele codului civil şi penal, recunoscând astfel că a încălcat legea transparenţei decizionale precum şi cea privind tehnica legislativă, este acum gata să încalce din nou art. 29, alin.1 lit.d) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevede că:
    „Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare:
  • studii de impact - în cazul proiectelor de legi de importanţă deosebită, al proiectelor de legi asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea, precum şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului”.
  • Comisia Europeană, prin vocea purtătorului de cuvând Mark Gray a transmis mesajul că cele 4 coduri trebuie să fie amplu dezbătute în societate, calitatea acestora fiind importantă, termenul de 15 mai nefiind un termen solicitat de Comisie
  • Parlamentul României riscă să fie transformat în Marea Adunare Naţională, urmând să voteze la comandă orice iniţiativă a Guvernului
  • Parlamentul manipulează opinia publică promovând teza că organizarea unor discuţii sumare cu organizaţii neguvernamentale poate înlocui o reală consultare publică, omiţând să explice publicului larg că nu este posibil să se dezbată şi să se reformuleze în câteva ore prevederi importante ale celor două coduri la care s-a lucrat în comisii timp de două luni. Tehnica de bifare a participării la dezbateri a ONG-urilor nu este, din păcate, nouă.

Ne întrebăm, deci, cui foloseşte această grabă? Care sunt grupurile avantajate de aceste coduri? De ce este subminat rolul Parlamentului de legiutor al acestei ţări şi de ce această instituţie acceptă ca acest lucru să se întâmple?

Faţă de cele constate mai sus, organizaţile neguvernamentale au decis:

  • să nu se prezinte la această simulare de dezbatere publică
  • să depună toate comentariile şi amendamentele la cele două proiecte de coduri să fie depuse la Preşedinţie. În fond Preşedintele le-a cerut şi tot Preşedintele este cel care le va promulga. Forma finală îi aparţine.

Coaliţia „Opriţi Codurile!”


Data publicare: 02/06/2009