Curs pe tema ajutorului de stat, la Drobeta Turnu Severin

În perioadă 28 - 29 martie 2019 Transparency International Romania a organizat la Drobeta-Turnu Severin cursul cu titlul: Ajutorul de stat în contextul actualizării regulilor privind acordarea ajutorului de stat, precum şi al consolidării rolului instanţelor naţionale.

Sesiunea a fost dedicată instanţelor de judecată în materie comercială. În cele două zile au fost parcurse tematici precum:

  • Controlul ajutoarelor de stat în UE

  • Rolul instanțelor naționale în materia ajutorului de stat

  • Aplicarea la nivel privat a normelor de concurență europene și naționale

 

De asemenea, participanţii au dezbătut studii de caz şi exerciţii practice în materia ajutorului de stat.

Instruirea se realizează în două etape, însemnând în sală de curs, pe parcursul a două zile consecutive de training, cât şi prin intermediul unei platforme on-line, unde sunt disponibile alte 25 de ore de formare.

Sesiunile se derulează în cadrul proiectului „Consolidarea rolului instanţelor româneşti în aplicarea legislaţiei privind ajutorul de stat”, finanţat de Uniunea Europeană prin Comisia Europeană - Directorate General for Competition. Scopul proiectului este de a creşte capacitatea sistemului judiciar românesc în aplicarea politicilor europene în domeniul dreptului ajutorului de stat.

Proiectul este implementat de Transparency International Romania în parteneriat cu Asociaţia Magistraţilor din Români, în perioada ianuarie 2018 – noiembrie 2019.

Agenda [PDF]


Drobeta Turnu Severin




Data publicare: 01/04/2019