Comisia Europeană a acordat o atenție sporită identificării,
prevenirii și soluționării conflictului de interese în achiziții
publice, Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 26 februarie 2014 stabilind un cadru
comun de reglementare, dar lăsând statelor membre o
marjă pentru a adapta aceste reglementări potrivit
specificului lor. În acest sens, revine legislației naționale
să propună o soluție care să fie adaptată realității
românești atunci când se adoptă măsuri menite să asigure
integritatea în achiziții publice.
Pe marginea acestui subiect am discutat cu doamna
Simona Gherghina, profesor Catedra de Drept Public,
Universitatea din București.
În noul pachet legislativ privind achizițiile publice, declara-
ția privind conflictul de interese este singurul instrument de
transparentizare a achizițiilor publice.
„La un prim nivel al conflictului de interese, cred că decla-
rația privind conflictul de interese funcționează. Însă eu nu
știu în practică să se constate dacă există un fenomen de
semnare a unor declarații în fals. Dacă vă uitați la toate
procedurile trucate în sensul cel mai larg al termenului,
veți vedea că oamenii știu să acopere cu hârtii procedura
trucată. Atunci întrebarea care se ivește este una tehnică:
Cum este definit conflictul de interese?
Devine, din punctul
meu de vedere, o mare provocare să definești sau să
incluzi pe lista de conflicte de interese nu doar situațiile
teoretice, fiind necesară o adaptare la realităţile
româneşti”, spune doamna prof. Simona Gherghina.
Conflictul de interese - o provocare a legislației naționale
#IntegrityPactsRO
Newsletter nr. 11 / Octombrie 2017
Pactele de Integritate (Integrity Pacts)
reprezintă un acord între o instituţie publică şi
o companie/companii participante la un proces
de achiziţie publică. Acest acord implică anga-
jamentul părților de a se abţine de la: a plăti,
oferi, solicita sau promite mită, trafic de influ-
enţă sau orice alte forme de coluziune pe
parcursul procesului de achiziție publică.
Totodată, pactele instituie o formă de transpa-
rentizare a achiziţiei publice, prin facilitarea
accesului unei terţe părţi la acest proces, în
calitate de monitor independent. Monitorul
este de regulă o organizaţie a societății civile,
iar monitorizarea se poate desfăşura de la
începutul procesului de achiziţie şi până la
finalizarea implementării contractului.