

5
T R AN S P AR E NCY I N F O
b u n e p r ac t i c i
O a treia recomandare privește aplicarea unor sancțiuni suficient de aspre încât să descurajeze
mecanismele care permit spălarea banilor. Astfel, trebuie sancționate băncile care nu aplică proce-
duri de control adecvate, chiar dacă nu există dovezi privind spălarea banilor. Totodată, persoane-
le aflate în funcții de conducere în instituțiile financiare trebuie să fie răspunzătoare pentru necon-
formitățile privind persoanele expuse politic.
În prezent România dispune de o strategie națională privind prevenirea și combaterea spălării ba-
nilor aprobată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în anul 2010.
Recomandări pentru instituțiile financiare
Instituțiile financiare trebuie să adopte proceduri adecvate pentru managementul riscului, prin care
să poată determina dacă un potențial client, sau beneficiarul efectiv, se încadrează în categoria
persoanelor expuse politic. În acest scop sunt necesare mecanisme de control bazate pe informații
colectate din surse diverse, care să includă printre altele: baze de date proprii, date publice ale
altor instituții, schimburi de informații interinstituționale conform legii, declarații de avere și surse
deschise (internet și mass-media). O altă măsură importantă este înființarea unui comitet pentru
persoanele expuse politic, din care să facă parte experți în prevenirea și combaterea spălării bani-
lor, pentru a asigurata transparența în decizia unei instituții financiare de a accepta ca o persoană
expusă politic să devină client al băncii.
De asemenea, personalul de conducere din instituțiile bancare trebuie să poarte răspunderea pen-
tru investigarea și monitorizarea persoanelor expuse politic. Astfel, conducerea este cea care tre-
buie să își dea acordul pentru ca o persoană expusă politic să devină client al băncii. Pentru a
consolida răspunderea managementului, reglementările privind persoanele expuse politic și revi-
zuirea periodică a situației lor trebuie să cadă tot în răspunderea unei funcțiile de conducere. Nu în
ultimul rând, se recomandă aplicarea unor măsuri deosebite de precauție, atât înainte cât și după
stabilirea relației bilaterale cu o persoană expusă politic. În același timp sunt necesare verificări
periodice pentru a afla dacă un client (sau beneficiar efectiv) a devenit între timp expus politic.
(sursa: Transparency International 2014: Closing Banks to the Corrupt – the Role of Due Dilligence and PEPS. Policy Brief)