

7
T R AN S P AR E NCY I N F O
e v e n i me n t e
Conferin
ț
a ONU privind Schimbarea Climatică
Paris, decembrie 2015
La nivel european se află în dezbatere propunerea de directivă privind reducerea emisiilor naționale de
anumiți poluanți atmosferici (directiva NEC). Directiva este parte a programului „Aer curat pentru Euro-
pa” și are ca principal obiectiv elaborarea de norme care să ducă la o îmbunătățire semnificativă a cali-
tății aerului în UE, în acord cu noile angajamente internaționale asumate până în 2020.
Discuțiile se poartă în perspectiva Conferinței de la Paris privind schimbarea climatică, eveniment care
va avea loc în decembrie 2015. Noul acord global privind schimbarea climatică ar putea să prevadă re-
ducerea emisiilor țărilor dezvoltate și ale țărilor în curs de dezvoltare până la un nivel care să permită
menținerea încălzirii globale sub 2°C. Poziția UE pe acest subiect va fi aprobată oficial în cadrul reuniunii
Consiliului Mediu din 18 septembrie 2015.
Planul Na
ț
ional de Ac
ț
iune privind
Schimbările Climatice 2016 – 2020, în dezbatere publică
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în 14 iulie spre consultare publică Planul Național de
Acțiune privind Schimbările Climatice 2016 – 2020. Ministerul precizează că “documentul care operaţio-
nalizează Strategia CRESC, Strategia naţională a României privind schimbările climatice şi creşterea
economică bazată pe emisii reduse de carbon”. Documentul este considerat suport de discuții și
consultări cu autoritățile,experții sectoriali și celelalte părți interesate în special în cadrul procedurii de
evaluare strategică de mediu (procedura SEA). Planul de acțiune trebuie finalizat până la sfârșitul lunii
octombrie 2015.