6 / 12
5
T R AN S P AR E NCY I N F O
b u n e p r ac t i c i
3. Structurile de monitorizare
O serie de documente adoptate de Consiliul Europei, OSCE și ONU
relevă necesitatea unei monitorizări robuste, democratice a serviciilor de
informații. O recomandare similară vine și din partea Comisiei de la Ve-
neția. “Este imperativ necesar ca astfel de organisme de supervizare să
existe în fiecare stat și să aibă suficiente puteri, în legislație și în practi-
că, astfel încât funcția de control să fie îndeplinită în mod satisfăcător”.
Activitățile serviciilor de informații: Nu s-a ajuns la un consens privind
organismul cel mai indicat pentru efectuarea controlului. În unele state,
printre care şi România, controlul este asigurat de comisiile parlamenta-
re. Comisia de la Veneția recunoaște legitimitatea Parlamentului în
această activitate, însă avertizează asupra riscului ca serviciile să fie
atrase în jocurile politice, asupra posibilei lipse de experiență a parla-
mentarilor și a potențialelor scurgeri de informații confidențiale. O altă
variantă este supervizarea de către un ombudsman, dar tot Comisia de
la Veneția atenționează că “în lipsa expertizei necesare și a unui mod
care să îi permită monitorizarea bazei de date specifice serviciilor, nu va
fi un mecanism de control adecvat în acest domeniu”.
O a treia alternativă o reprezintă organismele de supervizare, compuse
din parlamentari și magistrați. Conform Comisiei de la Veneția astfel se
„asigură atât legitimitatea cât și expertiza necesară”. Regăsim acest mo-
del în Suedia, unde comisia de monitorizare este formată din doi parla-
mentari și trei judecători. În Germania există Comisia G10, formată dintr-
un judecător și trei alți membri, care pot fi parlamentari. Organismul este
independent, iar una din principalele atribuții este să determine dacă
acțiunile intrusive ale serviciilor sunt absolut necesare. Dacă stabilește
că o metodă folosită nu este necesară sau contravine legii, autorizația
operațiunii respective va fi retrasă.
Schimbul de informații între servicii și alte instituții ale statului: Pentru a
putea revizui în mod efectiv practicile de transmitere de informații, orga-
nele de supervizare trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare.
În acest scop ar fi necesar un cadru legal, prin care organele de supra-
veghere să poată desfășura procese de revizuire comune al schimbului
de informații între instituțiile pe care le supervizează. Acesta trebuie obli-
gatoriu însoțit de competența de a împărtăși între ele, în cadrul acestor
revizuiri comune, informațiile la care au acces.
În Belgia, spre exemplu, agențiile separate care supervizează poliția,
respectiv serviciile de informații, au voie să facă schimb de informații
între ele tocmai pentru a monitoriza fluxul dintre cele doua instituții, și au
desfășurat deja o serie de investigații comune. În lipsa unui asemenea
cadru temeinic, singura soluție e recurgerea la interpelări ad-hoc. Aceste
corpuri ad-hoc sunt însă, prin natura lor, discreționare și extraordinare,
nu pot înlocui, deci, o monitorizare permanentă a fluxului de informații
între instituții.
Elaborarea de protocoale:
Schimbul de informații între servicii și insti-
tuțiile statului trebuie să decurgă în baza unor protocoale. Iar astfel de
protocoale ar trebui să includă și: proceduri pentru asigurarea unor piste
de audit clare, inclusiv prin registre permanente care sa conțină toate
informațiile transmise între instituții și autorizațiile din partea organului
care transmite, dar si al celui care primește informațiile; respectiv să
clarifice modul în care schimbul de informații urmează sa fie revizuit de
organismele de monitorizare competente.