acasa despre TI Romania oportunitati contact legaturi utile
media           servicii         proiecte         politici si studii publicatii centru training            Romana English
acasa > media > comunicate de presa > 2015
stiri  comunicate de presa     Tipareşte aceasta pagina
20 mai

Cetățenii UE susțin directiva împotriva spălării banilor

Potrivit celui mai recent sondaj făcut public de Transparency International (TI), patru din cinci cetățeni ai Uniunii Europene se pronunță în favoarea directivei care obligă companiile să facă publice informații legate de proprietarii reali, în vederea prevenirii spălării banilor. Doar unul din patru cetățeni europeni consideră că măsurile luate de autorități la nivel național sunt eficiente în prevenirea utilizării “banilor murdari” în țările lor.

Aceste date sunt făcute publice în 20 mai, în aceeași zi în care UE a agreat noi reglementări menite să prevină spălarea banilor în Uniunea Europeană.

Carl Dolan, Director al TI-UE declară: „Societățile fictive pot fi folosite pentru a ascunde veniturile obținute prin corupție și activitate criminală, ca și pentru a face evaziune fiscală. Astfel de societăți au fost folosite, de asemenea, pentru a acoperi urmele celor implicați în scandalul cărnii de cal. Există un interes public evident în stoparea circulației banilor ilegali, sume estimate la 70 miliarde dolari numai la nivelul UE. În acest context, Uniunea Europeană și în particular Parlamentul European trebuie să fie felicitate pentru adoptarea noii legislații, care reprezintă un binevenit prim pas în demascarea corupților în Europa.”

“Mai multe state membre UE intenționează să înființeze un registru accesibil publicului larg, cu informații referitoare la proprietarii companiilor care își desfășoară activitatea în statele respective. Este un aspect cerut de public. Asigurarea transparenței pe acest tip de informații ar facilita accesul instant al celor care investighează traseul banilor corupți în interiorul și exteriorul Uniunii Europene”, adaugă directorul TI-UE.

Autoritățile publice vor avea asigurat accesul neîngrădit la acest tip de informații. De asemenea, membrii societății civile, ca de exemplu jurnaliști de investigație și ONG-uri, pot primi acces la aceste informații referitoare la proprietarii reali ai companiilor, cu condiția să poată demonstra interesul legitim.

În acest context, Transparency International lansează un apel către toate statele membre să asigure transparența, astfel încât aceste informații să fie accesibile tuturor cetățenilor.

Este cunoscut faptul că identitățile multor indivizi implicați în corupție la nivel înalt au fost ascunse prin folosirea unor societăți fictive, trusturi și alte entități. Potrivit unei analize făcute de Banca Mondială și ONU, din peste 200 de cazuri de corupție la nivel înalt, în 70% au fost implicați politicieni corupți care se foloseau de companii anonime și trusturi pentru a-și ascunde identitatea. Banii publici sunt furați la o scară uriașă, și ascunși, privând publicul larg de servicii vitale precum sănătatea și educația.

Din acest motiv, Transparency International România a elaborat o serie de propuneri de politici publice pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, în legătură cu persoanele expuse politic, a căror obiective au fost armonizarea normelor interne cu cele europene și crearea unui sistem operațional de monitorizare a persoanelor expuse politic. Această iniţiativă va avea drept consecinţă reducerea capacităţii clasei politice şi a oficialilor statului de a săvârşi infracţiuni de corupţie şi de a utiliza beneficiile rezultate în urma acestora fără a fi urmăriţi de autorităţi. În mod evident, un asemenea sistem de prevederi va afecta corupţia la nivel înalt și va genera posibilitatea identificării veniturilor provenite din acte de corupţie, contribuind implicit la identificarea actelor de corupţie care au generat veniturile respective. Noul cadru agreat la nivelul UE ar putea lăsa deschise în continuare unele breșe de spălare a banilor, în special în ceea ce privește trusturile, având în vedere că informațiile referitoare la acestea nu vor fi făcute publice. Și acest aspect trebuie să fie schimbat.

Statele membre UE vor avea la dispoziție doi ani pentru implementarea noilor standarde la nivel național. Marea Britanie, Franța, Danemarca, Cehia și Olanda au anunțat deja că vor institui registrul public pentru companii.

Normele UE depășesc cadrul stabilit de către G20 în ceea ce privește principiile legate de beneficiarii reali, principii care dispun că autoritățile publice competente trebuie să aibă acces la date “în timp util”. Transparency International lucrează alături de chapterele naționale pentru a monitoriza implementarea principiilor stabilite la G20 în acest an.

Notele editorilor:

  • Conform cercetărilor realizate de Global Financial Integrity, aproximativ 70 miliarde de dolari au circulat ilegal în UE în anul 2011. În același timp, rata de detectare a fondurilor ilicite la nivel global este estimată la 1% din veniturile ilegale realizate, în timp ce rata privind sechestrul acestora este de 0,2% (UNODC).
  • Votul de astăzi din plenul Parlamentului European confirmă acordul convenit la data de 4 decembrie asupra celei de-a patra Directive UE Împotriva Spălării Banilor, care impune crearea unor registre centralizate pentru beneficiarii reali – persoanele reale care au controlul final al companiilor și trusturilor.

Rezultatele sondajului realizat de Transparency International și WIN/Gallup International Association

În ce măsură sunteți de acord sau în dezacord cu următoarea frază: „Guvernul trebuie să solicite companiilor să publice numele reale ale acționarilor și ale proprietarilor”

 

ACORD NET (puternic + tind să fiu de acord)

DEZACORD NET (puternic + tind să fiu în dezacord)

Acord puternic

Tind să fiu de acord

Tind să fiu în dezacord

Dezacord puternic

Nu știu / Nu răspund

TOTAL

78%

13%

45%

33%

9%

4%

10%

AUSTRIA

78%

14%

49%

29%

9%

5%

8%

BELGIA

73%

15%

43%

30%

10%

5%

11%

BULGARIA

81%

6%

57%

24%

5%

1%

12%

REP. CEHĂ

83%

13%

46%

37%

11%

2%

4%

FINLANDA

85%

11%

68%

17%

6%

5%

4%

FRANȚA

78%

12%

43%

35%

9%

3%

9%

GERMANIA

65%

22%

31%

34%

17%

5%

12%

GRECIA

88%

6%

68%

20%

4%

2%

6%

IRLANDA

85%

7%

51%

34%

5%

2%

8%

ITALIA

81%

13%

49%

32%

10%

3%

7%

LETONIA

81%

10%

51%

30%

8%

2%

10%

OLANDA

69%

11%

22%

47%

9%

2%

20%

POLONIA

81%

11%

37%

44%

4%

7%

9%

PORTUGALIA

92%

4%

68%

24%

4%

0%

5%

ROMÂNIA

74%

7%

44%

30%

0%

7%

20%

SPANIA

83%

11%

63%

20%

8%

3%

7%

SUEDIA

72%

13%

46%

26%

8%

5%

15%

REGATUL UNIT

84%

7%

44%

40%

6%

1%

8%

 

În ce măsură sunteți de acord sau în dezacord cu următoarea frază: „Guvernul este eficient în a preveni situațiile în care politicieni străini corupți și oamenilor de afaceri corupți cheltuie în țara mea veniturile realizate în urma unor activități de corupție”

 

NET ACORD (puternic + tind să fiu de acord)

NET DEZACORD (puternic + tind să fiu în dezacord)

Acord puternic

Tind să fiu de acord

Tind să fiu în dezacord

Dezacord puternic

Nu știu / Nu răspund

TOTAL

26%

58%

8%

18%

30%

28%

16%

AUSTRIA

21%

58%

6%

15%

36%

22%

21%

BELGIA

14%

70%

4%

10%

38%

32%

16%

BULGARIA

18%

56%

8%

10%

24%

32%

26%

REP. CEHĂ

30%

57%

7%

23%

35%

22%

13%

FINLANDA

43%

48%

18%

25%

26%

22%

10%

FRANȚA

18%

71%

6%

12%

27%

44%

11%

GERMANIA

26%

56%

9%

17%

37%

19%

18%

GRECIA

15%

74%

6%

9%

28%

46%

10%

IRLANDA

20%

61%

5%

15%

36%

25%

18%

ITALIA

31%

62%

9%

22%

27%

35%

7%

LETONIA

20%

59%

8%

12%

34%

25%

20%

OLANDA

19%

51%

7%

12%

31%

20%

30%

POLONIA

54%

32%

18%

36%

19%

13%

15%

PORTUGALIA

18%

71%

3%

15%

71%

0%

10%

ROMÂNIA

41%

35%

16%

25%

0%

35%

24%

SPANIA

19%

68%

7%

12%

21%

47%

13%

SUEDIA

34%

26%

11%

23%

16%

10%

41%

REGATUL UNIT

21%

59%

5%

16%

40%

19%

21%

 

*Procentajele ar putea să nu totalizeze 100% în urma rotunjirilor

Mai multe date pot fi găsite accesând www.transparency.org

Persoană de contact: Iulia Cospanaru
Director Adjunct Transparency International Romania


   TI Romania   contact
  media
Fonduri Structurale - informatie in sprijinul ideii tale