

T R AN S P AR E NCY I N FO
2
l eg i s l a
ț
i e n a
ț
i o na l ă
Rolul comisiilor de disciplină
Comisie de disciplină înseamnă orice organ însărcinat cu atribuţii de cercetare disciplinară, prevăzut de lege
sau de regulamentele de organizare şi funcţionare a autorităţilor publice, instituţiilor publice sau a celorlalte
unităţi prevăzute de legea avertizării de integritate, incluzând aici companiile cu capital de stat. Aceleași pre-
vederi pot fi aplicate și în mediul privat, prin regulamente de organizare și funcționare. Activitatea comisiei de
disciplină trebuie să se desfășoare pe baza următoarelor principii privind normele de organizare şi funcţiona-
re a comisiilor de disciplină:
(Aceste principii sunt enunțate în Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a co-
misiilor de disciplină, Hotărâre consolidată în 2009)
prezumţia de nevinovăţie
Se prezumă că funcţionarul public este nevinovat atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită;
garantarea dreptului la apărare
Se recunoaşte dreptul funcţionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa, de a fi asistat
de un apărător sau de a fi reprezentat;
contradictorialitatea
Principiul presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire
la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată comisia de discipli-
nă;
proporţionalitatea
Trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi
sancţiunea disciplinară propusă să fie aplicată;
legalitatea sancţiunii
Comisia de disciplină nu poate propune decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege;
unicitatea sancţiunii
P
entru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară;
celeritatea procedurii
Presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda fără întârziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea
drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege;
obligativitatea opiniei
Fiecare membru al comisiei de disciplină are obligaţia de a se pronunţa pentru fiecare sesizare aflată pe rolul
comisiei de disciplină.