Previous Page  6 / 8 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 6 / 8 Next Page
Page Background

5

T R AN S P AR E NCY I N F O

p r o t e c

ț

i a a v e r t i z o r i l o r

Legea nr. 571/2004 prevede că în litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de servi-

ciu, instanţa poate dispune anularea sancţiunii disciplinare sau administrative aplicate unui averti-

zor, dacă sancţiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună-

credinţă.

Instanţa verifică proporţionalitatea sancţiunii aplicate avertizorului pentru o abatere disciplinară,

prin compararea cu practica sancţionării sau cu alte cazuri similare din cadrul aceleiaşi autorităţi

publice, instituţii publice sau unităţi bugetare, pentru a înlătura posibilitatea sancţionării ulterioare

şi indirecte a actelor de avertizare în interes public, protejate prin prezenta lege.

Funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării i se comunică, sub sancţiunea nuli-

tăţii, o copie de pe sesizarea îndreptată împotriva sa.

Pentru a asigura protecţia persoanei care face sesizarea, reglementările în vigoare prevăd obliga-

ţia comisiei de disciplină de a păstra confidenţialitatea numelui şi a adresei acestuia până la data

începerii cercetării faptei funcţionarului public, atunci când apreciază că funcţionarul ar putea in-

fluenţa sau exercita presiuni asupra semnatarului sesizării.

În completarea acestor reglementări, art. 7, alin (2) din Legea nr. 571/2004, stabileşte aceeaşi

regulă pentru toate situaţiile în care cel reclamat prin avertizarea în interes public este şef ierar-

hic, direct sau indirect, ori are atribuţii de control, inspecţie şi evaluare a avertizorului, aceasta

fiind aplicabilă pe toată durata cercetării desfăşurate de comisia de disciplină, precum şi ulterior.

Dacă avertizarea în interes public se referă la infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiu-

nilor de corupţie, infracţiuni în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, infracţiuni de fals şi in-

fracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale

Comunităţilor Europene , se vor aplica din oficiu prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

682/2002 privind protecţia martorilor, republicată în Monitorul Oficial numărul 288 / 18.04.2014.

Atenţie ! În cazul în care comisia de disciplină are

indicii că fapta săvârşită de funcţionarul public poate

fi considerată infracţiune, propune conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice, în cadrul căreia

acesta îşi desfăşoară activitatea, sesizarea organelor

de cercetare penală. Conducătorul autorităţii sau

instituţiei publice va sesiza de îndată organele de

cercetare penală.