acasa despre TI Romania oportunitati contact legaturi utile
 media  servicii  proiecte  politici si studii  publicatii  centru  training                                    Romana English
acasa > centru > mandat
centru  mandat     Tipareşte aceasta pagina
Mandatul Centrului

Mandatul Centrului este de a oferi asistenţă şi consiliere specializată victimelor şi martorilor faptelor de corupţie sau abuzurilor din sectorul public, cu privire la procedurile administrative şi juridiciare de plângere. Ulterior sesizării instituţiilor competente de către asistaţii Centrului, acesta va monitoriza modul şi capacitatea instituţională a acestora de soluţionare a cazurilor semnalate.

În aces sens, Centrul nu se poate substitui nici unei jurisdicţii administrative sau judiciare în dezbaterea fondului cauzei.

În derularea activităţii sale, Centrul:

  • reţine şi monitorizează numai sesizările privitoare exclusiv la acte şi/sau fapte de corupţie ori cu un potenţial ridicat de corupţie din sectorul public
  • nu se poate pronunţa în locul organelor de cercetare penală sau discipinară cu privire la existenţa sau inexistenţa certă a faptelor de corupţie, limitându-se la a reţine indiciile, a îndruma petenţii, a transmite cazurile autorităţilor şi a monitoriza modul de soluţionare, a întocmi rapoarte periodice şi a face publice cazurile monitorizate
  • susţine poziţii publice exclusiv de prezentare a cazurilor de corupţie numai pentru a milita pentru soluţionare acestora, fără a se constitui campanii împotriva persoanelor sau instituţiilor publice
  • nu are drept de reprezentare în instanţă a petenţilor însă are datoria de a asista beneficiarii în demersurile în faţa oricăror jurisdicţii administrative şi disciplinare competente, Centrul nu efectuează cercetare penală şi nici expertize
  • nu are dreptul de a face publice cazurile fără acordul beneficiarilor care le-au sesizat
  • nu acordă asistenţă şi consiliere cazurilor care sunt pe rolul instanţelor judecătoreşti
  • nu are ca obiectiv campanii împotriva unor persoane sau instituţii
  • nu întocmeşte acte procedurale în numele asistaţilor, realizează doar îndrumare şi consiliere pentru avertizorii de integritate şi pentru victimele sau martorii faptelor sau actelor de corupţie, privind modul de sesizare a autorităţilor
  • asistă doar câte un caz pe rând, provenit de la aceeaşi persoană

In vederea asigurarii unei colaborari optime cu Centrul, asistaţi nu vor folosi numele acestuia pentru demersuri ulterioare, ca garanţie pentru existenţa sau inexistenţa unor infracţiuni de corupţie. Centrul îşi rezervă dreptul de a sista consilierea în situatia nerespectării acestei cerinte, in cazul folosirii numelui Centrul fără acordul acestuia, precum şi în cazul prezentării de către asistat a cazului în mass-media pe parcursul consilierii.