

8
2003
Politici publice
Măsuri concrete împotriva corupţiei
Scopul principal al proiectului a fost de a provoca partidele
politice să elaboreze politici concrete de prevenire a corupţiei
şi să se angajeze pentru punerea în aplicare a acestora. Proiect
aul a urmărit să înlocuiască discursul politizat si abstract cu
unul despre măsuri concrete. În acest sens, a fost elaborat un
instrument de monitorizare a strategiilor de partid în domeniul
combaterii corupţiei pentru monitorizarea reflectării corupţiei
şi anti-corupţiei în discursul partidelor politice din campania
electorală pentru alegeri locale în presa scrisă centrală. Etapa
finală a proiectului s-a concretizat prin elaborarea unei broşuri
informative despre corupţia politică.
Administraţie publică
Corupţie şi transparenţă în municipalităţile locale
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu TI-Ungaria şi TI-
Bulgaria şi s-a focalizat pe aducerea în atenţia publică a impor-
tanţei politicilor locale transparente şi responsabile. Activităţile
au inclus realizarea de studii de caz cu privire la două munici-
palităţi din fiecare ţară şi analiza comparativă pe baza studiilor
din cele trei ţări, precum şi realizarea de materiale de instruire.
Mass-media
Jurnalişti de investigaţie în apărarea integrităţii publice
Scopul principal al proiectului a fost de a îmbunătăţi calitatea
jurnalismului de investigaţie din presa locală românească din
12 oraşe. Proiectul a constat în publicarea monografiilor
jurnalismului de investigaţie din presa locală care prezintă
factorii de deprofesionalizare, dezvoltarea unei reţele de
jurnalişti de investigaţie din presa locală, precum şi instruirea
pentru dezvoltarea tehnicilor de investigaţie a 12 jurnalişti de
presă locală.
Public policies
Concrete measures against corruption
The main scope of the project was to stimulate the political
parties to adopt concrete anticorruption public policies and to
engage in implementing them. This project aimed at replacing
the demagogic and abstract discourse with a discourse
focused on concrete measures. In this regard, a monitoring
instrument was elaborated for analysing the political parties
anticorruption strategies reflected within the central media
during electoral campaigns. The final stage of the project ma-
terialized with the elaboration of an informative brochure on
political corruption.
Public administration
Corruption and transparency in municipalities
Implemented in partnership with TI Hungary and TI Bulgaria,
the project aimed to draw attention to the importance of
transparent and responsible policy-making. The activities
included case studies on two municipalities per country and the
comparative analysis on the three countries, based on the
studies produced in the project, as well as training materials for
local public servants and elected officials.
Mass-media
Investigative journalisms defending public integrity
The main objective of the project was to enhance the quality
of the investigative journalism from the Romanian local
media in 12 towns. The project consisted of publishing
journalism monographies on the local media, building of
investigative journalists’ network from the local media, as
well as training for the development of the investigative
techniques for local journalists. The results were presented
within a conference at the first edition of the National
Investigative Journalists Contest.