3 / 20
T R AN S P AR E NCY I N FO
2
c o n t e x t na
ț
i o na l
În urma prăbușirii regimului comunist, în anul 1989, România a moștenit un sistem de sănăta-
te publică de tip Semashko, finanțat în întregime de stat și puternic centralizat. În anii ‘90 a
început un lung șir de reforme, care au avut ca obiectiv descentralizarea și realizarea separa-
ției între prestatorii de servicii de sănătate și beneficiarii acestora.
Un pas important în acest sens a fost implementarea sistemului de asigurări de sănătate, fiind
înființată și Casa Națională pentru Asigurări de Sănătate (CNAS) în anul 1999. Demersurile
legislative pentru reforma în sănătate au continuat și după anul 2000, reprezentând o preocu-
pare constantă pentru toate guvernările care s-au succedat până în prezent. Astfel, în anul
2003 a fost promulgată Legea nr. 46/2003 cu privire la drepturile pacientului, iar în 2006 a fost
adoptată Legea privind reforma în domeniul sănătății (nr. 95/2006), aceasta fiind amendată
succesiv de numeroase ori, ultima actualizare fiind realizată în iulie 2015.
Totuși, în ciuda acestei preocupări continue pentru modificarea cadrului legislativ care organi-
zează activitatea sistemului sanitar, una dintre problemele majore cu care România se con-
fruntă este subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate publică, țara noastră aflându-se în
coada clasamentului țărilor UE în ceea ce privește cheltuielile totale pentru sănătate raportat
la produsul intern brut, conform Eurostat și Băncii Mondiale.
2
Această stare de fapt a atras
după sine o gamă largă de efecte negative, care au conlucrat la crearea unei crize din ce în
ce mai acute în sistemul sanitar.
Printre acestea se numără lipsa sau starea necorespunzătoare de funcționare a unităților și
aparaturii medicale, lipsa materialelor sanitare necesare, distribuția inegală a accesului la
sănătate între zonele rurale și cele urbane și remunerarea insuficientă a personalului medical,
fapt care a contribuit în mod decisiv la emigrarea în masă a acestora sau la implicarea lor pe
scară extinsă în activități de corupție, fraudă sau acceptare de foloase necuvenite (plăți infor-
male, cadouri, bonusuri pentru recomandarea anumitor medicamente etc.).
Sectorul sanitar este în mod special expus corupției, după cum atrage atenția și Comisia
Europeană într-un studiu din 2013, document în care identifică și principalele vulnerabilități cu
care se confruntă sănătatea, printre care se numără:
3
Sistemul de sănătate
în contextul na
ț
ional
(1)
(1) Informarea asimetrică a
furnizorilor de servicii medi-
cale și a consumatorilor
acestor servici;
(2) Numărul mare de actori cu
inter-relaționare complexă;
(3) Furnizorii au responsabili-
tatea de a alege serviciile
pentru pacienții lor;
(4) Serviciile de sănătate sunt
descentralizate și individuali-
zate, motiv pentru care este
dificilă standardizarea și
monitorizare procurarării și
furnizării;
(5) Spre deosebire de piețele
de consum pentru bunuri
„obișnuite”, unde cererea și
oferta determină prețul, pe
piața medicală prețul se
compune într-o manieră
mult mai opacă
.