În ultimii ani a început să se vorbească tot mai mult despre ce înseamnă a fi un consumator responsabil şi cât de bine ar fi dacă toţi oamenii s-ar comporta ca atare.

Un consumator responsabil este, în primul rând, un cetăţean pentru care drepturile omului, drepturile animalelor, asistenţa socială şi mediul înconjurător sunt importante. Un astfel de cetăţean va lua mereu în considerare efectul pe care alegerile sale îl vor avea asupra acestor lucruri înainte de a consuma ceva.

Atunci când un consumator responsabil alege ce produse va consuma, el are în vedere mai mult decât satisfacţia personală adusă de produs şi nu îl compară cu alte produse similare doar în ceea ce priveşte gustul  –  dacă este vorba de un produs alimentar  -  superioritatea tehnică  –dacă este vorba de un produs tehnologic  –sau aspectul – dacă este vorba de un obiect vestimentar sau decorativ. Pe lângă aceste aspecte şi raportul calitate-preţ, un consumator responsabil va avea întotdeauna în vedere şi modul în care acel produs afectează mediul înconjurător şi societatea, fie prin efectele sale, fie prim modul în care este produs, precum şi prin reputaţia şi acţiunile companiei producătoare.

Astfel, între o haină produsă de o companie cunoscută pentru că are un proces de producţie dăunător mediului şi o haină produsă de o companie cunoscută pentru procesele sale de producţie ecologice, un consumator responsabil va alege întotdeauna produsul vestimentar al companiei ecologice

Descarca