SPĂLAREA DE BANI
Spălarea de bani este una din cele mai răspândite forme de corupţie. Ea constă în procesul de ascundere a sumelor de bani dobândite în mod ilicit pentru a le face să pară ca fiind dobândite în mod legitim.
Spălarea de bani poate fi efectuată prin diverse metode, în funcţie de cine o efectuează, statul în care are loc şi legislaţia din cadrul acestuia şi din cadrul statului de unde provin banii. Astfel, banii sunt spălaţi prin împrumuturi fictive, plătirea salariilor pentru munca la negru, companii şi fundaţii fictive, afaceri şi tranzacţii care utilizează bani lichizi în loc de transferuri bancare, contrabanda cu bani lichizi într-o zonă cu legi mai permisive, supraaprecierea sau subaprecierea valorii bunurilor în tranzacţiile comerciale, tranzacţii imobiliare, structurare – spargerea sumelor de bani în sume mai mici, care sunt apoi deseori utilizate pentru cumpărarea de ordine de plată – şi cazinouri – prin cumpărarea şi vinderea de jetoane.
Pentru a opri acest fenomen, statele au adoptat diverse legi şi reguli anti-spălare de bani. Uniunea Europeană, de exemplu, a adoptat Directiva 2005/60/EC privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării de bani şi a finanţării terorismului, care obligă băncile, agenţii imobiliari şi alte companii similare să investigheze şi să raporteze tranzacţiile cu bani lichizi ce depăşesc 15.000 de euro. În România, pe lângă prevederile Codului Penal, principala lege care se aplică spălării de bani este Legea nr. 656/2002 republicata în 2012 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor masuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.