Coaliţia pentru Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este alarmată de arestarea unui important activist anti-corupţie în Algeria
Coaliţia UNCAC a societăţii civile este profund îngrijorată de arestarea activistului anti-corupţie algerian Djilali Hadjadj. Hadjadj a fost arestat duminică, 5 septembrie 2010 pe aeroportul din Constantine, oraş din nord-estul Algeriei şi conform ultimelor informaţii este în continuare reţinut, nefiind însă clar care sunt acuzaţiile care i se aduc. În acest context coaliţia UNCAC solicită guvernului algerian să respecte obligaţiile ce îi revin ca parte la convenţiile internaţionale în ceea ce priveşte dreptul cetăţenilor la un proces echitabil şi tratamentul aplicat deţinuţilor.
Hadjadj este preşedintele unei organizaţii anti-corupţie locale: „L’Association algérienne de lutte contre la corruption” (AACC) şi în această calitate a făcut de curând o serie de declaraţii critice cu privire la corupţia din Algeria şi la acţiunile guvernului în această privinţă. Organizaţia sa este membră a Coaliţiei UNCAC, o reţea globală a organizaţiilor societăţii civile care promovează respectarea Convenţiei ONU împotriva Corupţiei (UNCAC).
În noiembrie 2009 guvernul algerian a împiedicat reprezentarea organizaţiei domnului Hadjadj la ce-a de-a 3-a Conferinţa a Statelor Participante la Convenţia ONU împotriva Corupţiei, care a avut loc la Doha. Djilali Hadjadj, arestat în acest moment, a fost însă prezent la cea de-a 2-a Conferinţa UNCAC, în Indonezia la începutul anului 2008 şi a vorbit în cadrul unei secţiuni oficiale dedicate protecţiei activiştilor anticorupţie, prezentând şi experienţa sa în relaţia cu guvernul algerian.
Deşi o organizaţie de apărare a drepturilor omului din Algeria a confirmat că Hadjadj a putut comunicat cu soţia şi avocatul său, Coaliţia se arată îngrijorată de siguranţa sa şi mai ales de starea sa de sănătate. Conform unor membrii ai familiei sale, Hadjadj urmează să fie transferat la Alger unde va avea loc o audiere în faţa judecătorului de instrucţie.
De-a lungul anilor Hadjadj a militat pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în Algeria, având o atitudine critică, dar constructivă. Coaliţia UNCAC solicită guvernului algerian să asigure un proces corect şi transparent cu respectarea standardelor internaţionale.