Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei este una din cele mai importante documente existente în lupta împotriva corupţiei. Ea este relativ recentă, fiind adoptată la data de 31 octombrie 2003 la New York, după ce a fost discutată pe larg timp de aproape un an. În românia, Convenţia a fost ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.903 din data de 5 octombrie 2004.

Scopurile principale acestei convenţii sunt în număr de trei. Primul constă în promovarea şi întărirea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei în vederea creşterii eficienţei şi efectivităţii acestora. Al doilea constă în promovarea, facilitarea şi susţinerea cooperării internaţionale şi a acordării de asistenţă în prevenirea şi lupta împotriva corupţiei, inclusiv în vederea recuperării de bunuri. Al treilea scop este promovarea integrităţii, a asumării răspunderii şi a managementului adecvat al afacerilor publice şi al prorietăţii publice.

Măsurile prezentate de textul Convenţiei se adresează atât sectorului public, cât şi celui privat. În ceea ce priveşte prevenirea corupţiei, măsurile includ modele de politici publice preventive, ca de exemplu înfiinţarea de organisme anticorupţie, şi încurajarea statelor să promoveze implicarea organizaţiilor nonguvernamentale şi comunitare în lupta împotriva corupţiei.

În cazul incriminarii faptelor de corupţie, Convenţia cere ca ţarile să stabilească, sau măcar să ia în considerare stabilirea unui număr de infracţiuni care să acopere o largă gamă de fapte de corupţie. În vederea promovării cooperării internaţionale, statele au fost de acord să coopereze unele cu altele în toate aspectele luptei împotriva corupţiei, de la prevenirea faptelor de corupţie la urmărirea penală a celor ce se fac vinovaţi de comiterea acestora. Un pas uriaş înainte în lupta împotriva corupţiei a fost faptul că statele s-au pus de acord în legătură cu recuperarea de bunuri, care este unul dintre principiile fundamentale ale Convenţiei, fiind o problemă importantă pentru ţările în care corupţia a afectat grav fondurile naţionale şi în care aceste resurse sunt necesate pentru reconstrucţia şi reabilitarea acestora sub noi guvernari.

Descarca