23 mai 2019

Bucureşti


COMUNICAT DE PRESĂ

Conferinţa de prezentare a proiectului LINC

 

Agenția Națională de Integritate în parteneriat cu Transparency International Romania au organizat marți, 21 mai 2019, conferința de prezentare a proiectuluiLINC – creșterea capacității administrației publice centrale în prevenirea și identificarea cazurilor de conflicte de interese, incompatibilități și averi nejustificate”, cod SMIS 118824 / cod proiect: SIPOCA451.

Reprezentanţii celor două organizaţii partenere au prezentat informaţii despre obiectivele urmărite prin proiectul LINC, rezultatele estimate, precum şi despre stadiul implementării proiectului. Spre exemplu, una dintre activităţile derulate în proiect are în vedere elaborarea de proceduri model care să ajute instituţiile din administrația publică centrală să prevină situațiile de incompatibilități și conflicte de interese.

„În prezent se află în elaborare o procedură model pentru departamentele de resurse umane, pentru consilierii de etică din cadrul autorităților publice centrale, în vederea prevenirii incompatibilităților, precum şi o procedură dedicată în special corpurilor de control, care are drept scop prevenirea și identificarea timpurie a situațiilor de conflicte de interese”, a anunţat managerul de proiect Daniel Belingher.

La rândul său, Silviu Popa, secretar general ANI, a explicat că proiectul LINC a fost elaborat având ca punct de pornire priorităţile stabilite în Strategia Naţională Anticorupţie, cu precădere prin capitolul dedicat Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi recomandările GRECO. Obiectiv specific 5.2 din SNA prevede „îmbunătăţirea activităţii de identificare, sancţionare şi de prevenire a cazurilor de incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi nejustificate (BM2 din MCV)”.

„Pentru acest proiect am participat la selecţia de parteneriat deschisă de ANI în luna septembrie 2017, pe care am şi câştigat-o. Împreună am reuşit să scriem un proiect bun, care să răspundă nevoilor identificate la nivelul Agenţiei Naţionale de Integritate, corelat cu cerinţele din Ghidul solicitantului şi implicit cu cerinţele finanţatorului Fondul Social European”, a arătat în acest context Georgiana Ciută, coordonator proiect din partea Transparency International Romania.

De asemenea, în timpul dezbaterilor din plen s-a discutat despre sesiunile de formare profesională pe teme de integritate, derulate în cadrul proiectului, care au ca obiectiv îmbunătăţirea cunoştinţelor personalului cu atribuţii de monitorizare şi control de la nivelul autorităţilor centrale.

La eveniment au participat reprezentanţi din cadrul a numeroase instituţii centrale, printre care se numără Ministerul Justiţiei, Direcţia Generală Anticorupţie, Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală Anticorupţie, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF), Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Institutul Naţional de Administraţie, precum şi diplomaţi din partea Ambasadei Republicii Franceze la Bucureşti, Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Proiectul LINC este implementat de Agenția Națională de Integritate în parteneriat cu Transparency International Romania şi cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, în perioada 30 iulie 2018 – 30 ianuarie 2020. Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea activităţii de identificare, sancţionare şi prevenire a cazurilor de incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi nejustificate la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale şi Parlament.

Prin implementarea proiectului LINC se are în vedere îndeplinirea următoarelor obiective specifice:

  • Consolidarea rolului consilierilor de etică şi a corpurilor de control din administraţia publică în domeniul prevenirii şi identificării incidentelor de integritate, prin dezvoltarea şi adoptarea unor proceduri specifice pentru aceştia pe parcursul proiectului şi creşterea corelativă a capacităţii Agenţiei Naţionale de Integritate.

  • Dezvoltarea cunoştinţelor personalului cu rol în prevenirea şi combaterea încălcării legislaţiei privind integritatea la nivelul administraţiei publice centrale, prin formarea a 205 persoane pe parcursul proiectului.

  • Intensificarea dialogului privind rolul Parlamentului în domeniul promovării integrităţii şi formularea unor propuneri de măsuri în acest sens pe parcursul proiectului.

  • Creşterea eficienţei ANI în realizarea activităţilor proprii pentru aplicarea unitara a normelor, mecanismelor şi procedurilor în materie de etică şi integritate în autorităţile şi instituţiile publice.

Pentru mai multe informaţii despre proiect, vă rugăm să contactaţi: Georgeta Filip, specialist comunicare instituţională şi media, e-mail: georgeta.filip@transparency.org.ro. De asemenea, informaţii suplimentare sunt disponibile şi pe site-ul proiectului: www.proiect-linc.ro



21 mai 2019









Data publicare: 23/05/2019