După Vladimir Volkoff, autorul celebrului Tratat de dezinformare, dezinformarea este tehnica ce permite furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori.

Tehnicile de dezinformare se regăsesc și în comerț și guvernare, fiind folosite de unele grupuri cu intenția de a submina poziția unui concurent. De curând, Consiliul Director al Transparency International Romania a luat la cunoştinţă – pentru a câta oară – de o serie de dezinformări apărute în spaţial public, menite să genereze opinii şi atitudini false la adresa unor oameni care chiar se străduiesc să aducă binele în această țară.

Diversitatea de opinii nu poate și nu trebuie să genereze comportamente nedemocratice și extremiste de manifestare, ieșite din limitele adevărului, raționalului și standardelor unei societăți deschise.

Transparency International Romania este o organizație neguvernamentală care de peste 18 ani este profund independentă politic, care își desfășoară activitatea la nivel național și internațional consecvent principiilor și valorilor mișcării Transparency International dar și a valorilor în care cred toţi membrii ei: etica, responsabilitate, integritate.

Nu ne-am rezumat la a critica, ci ne-am concentrat pe a construi deoarece am ajuns la concluzia că nu este suficient şi nu este eficient doar să combaţi în permanenţă sistemul. Este mai bine să te străduiești să-l schimbi. Şi în acest sens am preferat întotdeauna să ne evidenţiem prin fapte şi nu prin vorbe.

TI-Romania este partener al instituţiilor naţionale şi internaţionale în procesele de planificare, monitorizare şi evaluare a politicilor anticorupţie şi de integritate publică. Astfel organizația a contribuit semnificativ la realizarea Strategiilor Naţionale Anticorupţie, participă la vizitele de monitorizare din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar şi la cele din cadrul evaluărilor GRECO sau ale Convenţiei Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei.

Prin activitatea de advocacy, peste 40 de politici publice și acte normative elaborate de TI-Romania au fost adoptate de autorități, dintre care amintim: 

  • Legea nr. 571/2004, supranumită şi Legea avertizorilor de integritate
  • modificarea articolului 132 al Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, articol în baza căruia sunt soluționate în prezent un sfert din cazurile DNA
  • participarea la înfiinţarea şi operaţionalizarea unor instituții publice cu rol anti-corupție precum Direcția Generală Anticorupție; Agenția Națională de Integritate

 

Consiliului Director Transparency International Romania, respinge evident si de bun simt atacurile recente la adresa organizației și a reprezentanților acesteia – si pentru a fi mai clar, la adresa directorului ei executiv Victor Alistar – acesta fiind in același timp si membru al CSM - subliniind totodată că Transparency International Romania rămâne consecventă valorilor și principiilor promovate în cei peste 18 ani de activitate: profesionalism, curaj, integritate, independență, democrație.

Integritatea este in final alegerea pe care trebuie sa o facem intre ce este comod si ce este corect .

Consiliul Director al Transparency International Romania


Data publicare: 05/10/2017