Evenimentul va avea loc marți, 26 februarie 2019, începând cu ora 17:00 la sediul DB Connect din Bulevardul Dimitrie Pompeiu 6a, intrarea A, sector 2, București.

Aflat la cea de-a XXVII-a ediție, summitul promovează integritatea ca element cheie al succesului în dezvoltarea mediului public și privat.

Prin Caravana Integritate pentru Prosperitate, Transparency International Romania îşi reafirmă sprijinul şi face paşi importanţi în susținerea unui mediu de afaceri transparent și integru, care să contribuie decisiv la dezvoltarea economică a țării și la bunăstarea comunităților locale, pentru <O Românie onestă, fără corupție>.

În același timp, formatul acestor întâlniri oferă o oportunitate excelentă pentru interconectare, schimb de experiențe şi bune practici între reprezentanţi din sectorul public și din mediul privat, creând totodată premisele pentru cooperarea pe termen lung a acestora, în vederea asigurării sustenabilităţii unui antreprenoriat transparent și responsabil.

 

 

Data publicare: 20/02/2019