Țările membre ale Uniunii Europene au șansa de a avansa în ceea ce privește protecția avertizorilor de integritate


 

În data de 7 octombrie 2019 a fost adoptată formal Directiva Uniunii Europene privind protecția avertizorilor de integritate. Statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională. Transparency International consideră că Directiva creează un cadru oportun pentru ca statele membre UE să devină lideri la nivel global în ceea ce privește protecția avertizorilor de integritate.

Transparency International a publicat un set de analize și recomandări pentru a ajuta statele membre să adopte cele mai bune practici din diferite legislații naționale, cu scopul de a proteja eficient avertizorii de integritate și de a sprijini eforturile anticorupție în țara lor. Sunt incluse, de asemenea, și recomandări conform cărora legislația națională ar trebui să acopere toate situațiile în care o dezvăluire ar putea fi făcută, precum și să se asigure că toți avertizorii de integritate sunt protejați, inclusiv atunci când raportează probleme legate de apărare, securitate și informații clasificate.

Marie Terracol, coordonator al programului Transparency International privind avertizarea de integritate, a declarat: „Directiva UE este lăudabilă și va preveni repetarea unor cazuri precum cel al avertizorului Antoine Deltour, din cazul LuxLeaks, dar este limitată în ceea ce privește anumite domenii care încalcă legislația UE. Guvernele statelor membre ar trebui să se asigure că legislația lor protejează pe deplin avertizorii de integritate care raportează orice încălcări ale legii și periclitări ale interesului public.”

„Scandalul Ukrainegate, pornit în SUA, a subliniat importanța majoră a avertizorilor de integritate în protejarea democrației și prevenirea abuzului de putere. O legislație inovativă, respectând şi spiritul, nu doar litera legii, va face ca țările Uniunii Europene să devină lideri în acest domeniu,” a mai declarat Terracol.

Transparency International sfătuiește, de asemenea, statele membre ale Uniunii Europene să întărească protecția avertizorilor de integritate în ceea ce privește procedurile legale și să creeze autorități/instituții naționale care să fie responsabile cu supravegherea și aplicarea conformă a legislației privind avertizarea de integritate, să colecteze, iar mai apoi să publice date referitoare la funcționarea legislației în cauză.

În următorii doi ani, Transparency International va monitoriza transpunerea Directivei Uniunii Europene privind protecția avertizorilor de integritate în legislațiile naționale, pentru a se asigura că toți oamenii care sesizează o neregulă sau o faptă de corupție beneficiază de protecție adecvată și egală.


Data publicare: 08/10/2019