Consultări cu mediul de afaceri și societatea civilă – proiectul BICA

 

Săptămâna aceasta echipa TI-Romania a discutat cu reprezentanți din mediul de afaceri și ONG-uri despre integritatea în afaceri și priorități pentru următorii ani.

Dezbaterile au avut ca punct de pornire raportul de cercetare Business Integrity Country Agenda (BICA), lansat în luna octombrie a acestui an.

Cele mai importante puncte discutate:

  1. Certificarea de integritate pentru companii - transparența poate fi răsplătită prin includerea pe o listă albă (whitelist) în domeniul integrității.
  2. Registrul Național de Conformitate, ca soluție de simplificare a interacțiunii dintre business și administrația publică.
  3. Transpunerea Directivei UE privind Avertizarea de integritate, la nivel național.

Printre organizațiile invitate la întâlnirile online s-au numărat: Consiliul Investitorilor Străini, DB Global Tehnology, Institutul pentru Politici Publice, Centrul Syene pentru Educație, Societatea Academică Română.

Raportul de cercetare Business Integrity Country Agenda (BICA) analizează modul în care domeniul legislativ și cel societal influențează mediul de afaceri din România, precum și modul în care companiile contribuie la construirea și menținerea unui mediu de afaceri integru.

BICA evaluează:

  • mediul creat de sectorul public pentru derularea activității companiilor;
  • interacțiunea sectorului public cu sectorul privat;
  • transparența și auto-reglementarea sectorului privat;
  • inițiativele colective și sectoriale deja existente la nivelul stakeholderilor din sectorul public, sectorul privat și societatea civilă.

Proiectul BICA Business Integrity Country Agenda se derulează simultan în România şi Serbia, sub coordonarea Transparency International-Secretariat, cu sediul la Berlin. În România, implementarea este realizată de Transparency International Romania, în perioada ianuarie 2019 – mai 2021.

 

Proiectul este finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Prin acest tip de cooperare tehnică, finanţatorul are în vedere să întărească capacitatea societăţii civile de a promova integritatea în afaceri la nivel regional.


Data publicare: 18/12/2020