Comunicat de presă
Angajament de Integritate
pentru candidaţii la funcţia de Preşedinte al României

Transparency International Romania invită toţi candidaţii înscrişi la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României să semneze Angajamentul de Integritate, un act de onoare prin care fiecare dintre aceştia îşi asumă să trateze cu responsabilitate funcţia pentru care candidează, iar pe parcursul mandatului de preşedinte să reprezinte statul român şi interesele cetăţenilor săi cu demnitate şi patriotism.


Principiile care stau la baza Angajamentului de Integritate sunt: responsabilitatea, integritatea, transparența și demnitatea.

Preşedintele României poate fi un promotor al acestor valori, prin modul în care alege să îşi ducă la îndeplinire mandatul, să îşi reprezinte ţara şi cetăţenii, atât în plan naţional cât şi la nivel internaţional.

Prin semnarea acestui angajament, fiecare candidat își asumă următoarele:

  • să promoveze un comportament integru şi să încurajeze dezbaterile constructive pe teme relevante pentru cetăţeni
  • să fie mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, ori de câte ori este necesar, tratând fiecare situaţie cu onestitate şi responsabilitate
  • să reprezinte statul român şi interesele cetăţenilor săi cu demnitate, atât în plan naţional cât şi la nivel internaţional

Declaraţiile semnate vor fi publicate pe website-ul Transparency International România: www.transparency.org.ro  
Ulterior, pe parcursul mandatului, organizaţia noastră va monitoriza modul în care preşedintele României îşi va duce la îndeplinire angajamentul asumat.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi: Georgeta Filip, specialist relaţii publice Transparency International România, tel: 0722598014; e-mail: office@transparency.org.ro .

 


Data publicare: 06/11/2019